Ce faci in pauza de la fara cinci?

Imaginea tipica a grinderului de turnee: cu o mana da click-uri, iar in cealalta fie tine o tigara, un pahar de suc sau o felie de pizza.

De multe ori se lamenteaza ca "il trage site-ul" in favoarea pestilor si de asta e in downswing. Dar..., chiar asa sa fie ? Pe langa variatie, ICM, Nash Equilibrium, range-uri de push, oare nu mai exista si alte lucruri care pot influenta deciziile ?

Ei bine, exista cativa factori fizici cu implicatii directe asupra jocului optim al fiecarui jucator:

A) Obiceurile alimentare din timpul jocului
B) Obiceiurile alimentare din timpul pauzelor
C) Miscarea fizica din timpul pauzelor

Sa le luam pe rand :

A) OBICEIURILE ALIMENTARE DIN TIMPUL JOCULUI
Este comod sa mananci pizza, chipsuri, sandvich-uri, produse de patiserie si sa bei suc in timpul jocului. Dar, in momentul in care o faci, se vor intampla doua lucruri:
1) Cu cat mai mare va fi volumul de alimente ingerat, cu atat mai mult sange se va duce catre stomac, pentru a ajuta la digestie, lipsind creierul tau de oxigen, scazand astfel concentrarea si atentia;
2) Alimentele care contin zaharuri cu absorbtie rapida (produse de patiserie, suc, pizza, etc), se vor juca cu glicemia si cu nivelul insulinei, astfel incat, la circa 20 de minute dupa ce mananci, vei experimenta o stare de somnolenta.

Coroborand lucrurile, cine mananca prost in timpul jocului si experimenteaza in paralel moleseala si casca frecvent (modul corpului de a incerca sa mareasca cantitatea de oxigen necesara creierului), va lua mai des decizii proaste decat jucatorul care va mananca inteligent.

Poti corecta aceste neajunsuri foarte simplu:
- cu circa doua ore inainte de sesiunea de grind, ia o masa cu proteine si grasimi de calitate, alaturi de ceva glucide cu absorbtie lenta (de exemplu: somon in unt cu broccoli, piept de pui cu sos de iaurt si andive). Astfel vei avea rezervele de energie pline la inceputul sesiunii;
- renunta la sucuri (indiferent de cat de organice sunt), si bea doar apa in timpul jocului;
- sandvichurile din timpul jocului sa fie facute doar cu paine neagra (adevarata) sau cu paine Wasa. Regula de baza: feliile sa fie foarte subtiri, dar continutul (muschi, branza, etc.) sa fie cat mai gros. Evita sosurile;
- unul din cele mai bune obiceiuri: un bol de migdale, nuci, etc. (evident, toate crude), care sa fie mereu la indemana pe masa, din care vei gusta din cand in cand, mentinandu-ti astfel energia constanta si implicit jocul la un nivel optim.

B) OBICEIURILE ALIMENTARE DIN TIMPUL PAUZEI
- ar trebui sa fie inexistente. Pentru ca daca mananci grabit in cele 5 minute de pauza, te vei lovi de toate neajunsurile de la punctul A. Foloseste cele 5 minute pentru a-ti prepara sandvichurile dupa cum am descris mai sus, sau fa-ti mix-ul de nuci, alune, etc.

C) MISCAREA FIZICA DIN TIMPUL PAUZEI
- evita exercitiile de genul genuflexiunilor sau al flotarilor, pentru ca vor duce prea mult sange in grupele musculare vizate, reducand oxigenul la nivelul creierului;
- opteaza pentru o incalzire generala moderata, ca de scoala generala (joc de glezne sau alergare usoara pe loc, concomitent cu rotirea bratelor inainte si inapoi), pentru a pune sangele in miscare in tot corpul;
- fa intotdeauna macar un minut de exercitii de decompresie a coloanei vertebrale, pentru a minimiza efectele negative ale statului prelungit pe scaun.

Aici este foarte important de retinut ca miscarea fizica in timpul scurtei pauze de 5 minute pe ora este obligatorie. Sub nicio forma nu ramane la birou pe durata pauzei. Este constatat medical ca statul pe scaun pe perioade lungi este extrem de nesanatos, dar si ca cinci minute pe ora de miscare anuleaza efectele negative ale unei ore de stat pe scaun.